vi sa ne dam in linghispir?

Au apus vremurile cand cucereai o fata invitad-o in linghispir, acum trebuie sa o dai cu Lamborghini, Ferari ori mai ieftinul Mertzan:

La apusul Soarelui malul râului era liniştit, doar câteva păsări ciripeau parcă la unison, dând astfel naştere unei melodii armonioase. La umbra unei salcii plângătoare stăteau doi tineri istoviţi parcă de liniştea ce le era ca o povară. Eliza, fata moaşei satului mai arunca, din când în când câte o piatră îm apa limpede a râului. Tudor, băiatul de lâmgă ea privea absent pe malul celalalt parcă rugandu-se să apară ceva care sa tulbure liniştea apăsătoare. La un moment dat se întoarce spre ea vrâmd să spuna ceva dar, călcând pe marginea malului acesta se surpă din cauza greutaţii iar el cazu neindemânatic la piciorele Elizei care începu sa râdă in hohote:

Ce faci Tudor, mi te-nchini?! Tudor era băiatul unui tăran obişnuit din sat, un tânar vioi şi dezgheţat la minte cum avea să spună preotul satului si un „dracuşor” după cum spunea moaşa satului care nu-l avea deloc la inimă. Tudor se ridică înroşit la fată şi încercă să râdă forţat ceea ce nu prea îi ieşi:

Eliza, îmi eşti tare dragă când râzi! şi incercă să o sărute

Ţi-am mai spus dragul meu, uita! dar, în acelaşi timp nu încercă să respingă sărutul pătimaş al tânărului ţăran

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *