Lună: iunie 2010

Datoria, în concepţia lui Kant este scopul fundamental al omului. Punctul de plecare al eticii kantiene este libertatea. Maxima lui „A trebui sa faci ceva trebuie să si poti” presupune necesitatea de a fi posibil întotdeauna să acţionăm corect, ceea ce înseamnă ca trebuie sa fim întotdeauna liberi. Vointa in sine îsi dă siesi legea. Această lege, in concepţia lui Kant este să te supui datoriei. Datoria nu constituie o constrangere ci dimpotrivă, ea este libertatea insăsi. Ea este opusă plăcerii, cere supunere, statorniceşte o lege,se adresează unei conştiinţe reale, este venerată chiar împotriva voinţei Pentru Kant datoria reprezintă omul ca umanitate, ca scop în sine. “Numai omul, şi cu el orice creatură raţională, este scop în sine”.

Kant formulează imperativul practic al datoriei: acţionează astfel ca să întrebuinţezi omenirea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricărui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca mijloc”. Scopul vine din sine, fără nici o altă determinare, în afară de faptul că simţim Legea morală pură. “Venerabilitatea datoriei n-are nimic a face cu gustarea vieţii, ea îşi are legea proprie şi tribunalul ei propriu.”

Persoana urmează legea morală, datoria, pentru că este înzestrată cu voinţă bună şi libertate. Voinţa bună este motorul moralităţii, ea este bună în sine, fără nici o raportare la folosul ei pentru anumite înclinaţii. Voinţa bună trebuie preţuită chiar şi dacă, în împrejurări vitrege pentru fiinţa umană, nu produce nici un efect. “Ea ar străluci totuşi pentru sine ca o piatră nestemată, ca ceva ce-şi are în sine valoarea sa deplină. Fără voinţă bună, orice calitate morală poate fi descalificată. Fără libertate, voinţa bună n-ar avea sens, întrucât manifestarea voinţei presupune autonomia, libertatea acesteia. Autonomia voinţei – spune Kant – e singurul principiu al tuturor legilor morale şi al tuturor datoriilor potrivite lor”.

Această idealizare a lui „trebuie” a devenit unul dintre modurile de a gândi datoria din timpurile lui Kant şi până astăzi,. Concomitent cu afirmarea “drepturilor omului” ca fundament al constituţiilor moderne, s-a afirmat imperativul categoric al datoriei faţă de acestea, la acelaşi nivel de sfinţenie ca acela al datoriei faţă de Dumnezeu. Chiar şi marii gânditori iluminişti ai secolului al XVIII-lea, proclamând eliberarea omului de sub dominaţia divinităţii au proclamat datoria acestuia faţă de societate. Jean-Jacques Rousseau, teoreticianul “Contractului social” proclama triumful datoriei asupra “propriei inimi”, August Comte consideră morală doar datoria de a trăi “pentru celălalt”, pentru Durkheim patria este scopul conduitei morale, iar pentru ideologiile de stânga ale societăţilor comuniste imperativul categoric este înţeles ca mijloc de luptă împotriva individualismului şi a capitalismului, o societate fără clase.

Tema datoriei o descoperim în gândirea filosofică antică, începând cu Socrate care considera datoria de a respecta legile cetatii fundamentală vieţii sociale chiar daca el a platit cu viata sustinad aceasta concepţie. Instanţa supremă a datoriei, pentru Socrate , este raţiunea, identificată cu binele suprem şi cu fericirea. Totusi Şcoala cireniacă refuză ideea de morală a supunerii faţă de lege şi cetate, promovata de Socrate. Supranumiţi hedonişti, aceştia considerau că singurul scop al vieţii trebuie să fie plăcerea individuală.

Pentru a putea analiza corect problema datoriei ca morală trebuie sa luăm în considerare definiţia libertăţii umane din punct de vedere social. Astfel, libertatea socială pe care Jhon Locke o teoretizează pentru prima dată, delimitand-o clar de libertatea naturală la care oamenii au renunţat în momentul în care si-au insusit proprietatea si au înfiinţat grupurile umane este cea care trebuie pusă în legatură cu etica datoriei. Ca argument poate fi adusă si universalitatea sintagmei „nimeni nu este mai presus de lege”[1] prezentă ca lege sub forma unui imperativ categoric în toate sistemele politice si sociale ale planetei, indiferent daca ele sunt sau nu etice. Legea morală este prin excelentă o strategie socială deoarece are ca scop omul in sine adică comportarea lui în societate după o anumită conduită. Desi Kant consideră ca toate fiintele rationale recunosc distinctia dintre a cunoaste adevarul si a sti ce e de facut cu el deseori se recurge la o autoritate pentru a-i obliga să-si facă datoria, de aceea, ea este considerată în general ca obligatie legală sau morală desi, ideal trebuie sa fie asumată si interiorizată de cetatean.

Ne confruntam in ceea ce priveste morala cu un snobism exacerbat al umanitatii care ascunde problemele esentiale in loc sa le resolve. Ne aratam solidari cu anumite probleme etice doar pentru a obtine anumite foloase, doar ca mijloc nu ca scop in sine.

Atata timp cat datoria este asumata, virtuoasa, utila, valoroasa, generala (nu afecteaza personalitatea umana) si este acceptata de majoritate ea este necesara pentru ca societatea sa functioneze normal

1. N-a fost sa fie- intaia situatie ontologica, imposibila, totusi reala ca incercare de a fi, o modalitate a ctiva a imposibilului
2. Era sa fie – nu inseamna un esec cat o suspendare, o forma a supravietuirii, pastrarea unui anume fel de a fi, transferul partii pasive a fiintei intr-una activa
3. Va fi fiind – modul prezumtiv al fiintei ca eventualitate, ca posibilitate, ca fiinta dedublata, reflectata in altceva
4. Ar fi sa fie – posibilul ce se intinde si asupra fiintei, nestiute suspendate si eventuale
5. Este sa fie – accentueaza reflexiunea fiintei asupra ei insasi. Fiinta care isi cauta propriile temeiuri
6. A fost sa fie – rastoarna initaialul „n-a fost sa fie”. Intre aceste extreme se intinde orchestrarea fiintei, intreaga gama de situatii.

S-a nascut la 9 mai la Lancram fiind al 9-lea copil al familiei unui preot. Face scoala primara in limba germana la Sebes si apoi liceul la Brasov. Pentru ase sustrage mobilizarii din armata austro-ungara se inscrie la Facultatea de teologie din Sibiu fara a face cursuri. Pana la urma absolva la Oradea  Faculteatea de teologie dupa care se inscrie la Facultatea de filosofie in Viena. Aici isi va lua doctoratul in filosofie. Dupa 1900 se casatoreste si se stabileste la Lugoj. In 1906 intra in diplomatie  in Varsovia si apoi Praga, Berlin, Viena si devine ministru (ambasador) la Lisabona. Se intoarce definitiv in tara (1939) ocupand catedra de filosofia culturii la Cluj pana cand a fost scos de la Universitate ca si alti intelectuali. Apoi a fost cercetator la Institutul de istorie si filosofie din Cluj( ’49-’53) apoi la o sectie a Academiei din Cluj. Moare la 66 de ani, inmormantat de ziua lui (9 mai) cand implinea 66 de ani.
Debuteaza ca poet in 1919 „Poemele luminii” si cu volumul de aforisme „Pietre pentru templul meu” Alte volume: „Pasii profetului”, teza de doctorat „Cultura si cunostinta”. In 1924 „Filosofia stilului”, in 1923 Cunoasterea luciferica, apoi formeaza prima sa trilogie: Orizont si stil, Spatiul mioritic, Geneza metaforei
Trilogia culturii in 1937. In 1936 este ales membru al Academiei Romane.In decursul a cini ani publica sub forma de trilogi: Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor.

Conceptia filosofica:

Blaga pleaca de la dogma convins ca ea nu ascunde doar o formula metafizica ci si un sens metodologic ce poate deschide filosofiei perspective noi. Dogmatismul nu trebuie privit numai din punct de vedere al filosofului cum a facut Kant ci Blaga extinde sensul dogmei dincolo de granitele comune sensului religios. El priveste dogma dintr-un punct de vedere mai inalt, epistemiologic, in general metafizic, afirmand ca dogma este o modalitate de gandire in genere si nu numai un mod de gandire teologica. Privita in adevarata ei structura, dogma nu este ceva ontologic ci ceva metalogic. Din punctul de vedere al logicii ea este fara sens, este un ZERO dar asta nu inseamna ca ea nu ar avea niciun sesn si nici un rol caci ” o antinomie poate sa reprezinte echivalentul intelectual al unui mister. Dogmaticul exista si trebuie desprins din atributile lor religioase, scos din paranteza revelatiei-credinta pentru a fi asezat din nou in procesul dinamic si creator al gandirii”. Cele doua moduri de comportare a intelectului, unul logic si altul mitologic au la baza 2 stari fundamentale ale acestora. Una enstatica si alta ecstatica. Cat timp intelectul se aseaza in cadrul functilor sale normale, logice este enstatic. Cand pentru a formula ceva cu ajutorul conceptelor el trebuie sa evadeze din sine, sa se aseze in afara, in nepotrivire inconciliabila cu fundamentele sale logice el devine ecstatic si atunci produce dogma. Dar intelectul nu este de buna voie din sine ci doar provocat fie de autoritatea cuvantului revelat fie de experienta, deci silit din afara la rezultatul din antinomie atunci cand au fost epuizate toate metodele enstatice. Ecstasia spuen Blaga „implica epuizarea enstasiei”. El incearca sa inzestreze cunoasterea intelegatoare cu mai mult decat o dimensiune intrucat sunt mai multe tipuri de cunoastere
In legatura cu misterul cosmic cunoastera are 3 variante:
– avem o cunoastere care isi patrunde obiectul si-l rationalizeaza. Acesta este cunoasterea pozitiva (+ cunoasterea)
– are o cunoastere in imposibilitate sa-si patrunda subiectul (zero cunoastere)
– o cunoastere care-si formuleaza obiectul si-l determina ca pe un mister imposibil de rationalizat- cunoasterea dogmatica sau minus (-) cunoasterea.
In ajutorul + cunoasterii spiritul omenesc tinde sa reduca misterul cosmic la minim. Cu ajutorul – cunoasterii, dincontra, spiritul omenesc vrea sa ajunga la maximum sau la adancime si relief. Plus si minus sunt termeni in functie de raportul pe care subiectul cunoscator il are fata de mister. Daca subiectul cunoscator se hotareste pentru sensul sau atitudinea plus atunci misterul va fi supus unei operatii reductive, daca subiectul se hotareste pentru subiectul minus atunci misterul va fi supus unei opertaii de potentare.
Cunoasterea are intotdeauna de-a face cu misterele deoarece subiectul cunoscator se misca necontenit in ocolul misterului. Toate actele si procesele cognitive se reduc la operatii cu mistere. Prin operatile intelectului enstatic misterele s-ar imputina, s-ar lamuri, fara a disparea niciodata cimplet. Prin operatile intelectului ecstatic misterele s-ar potenta.

Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A ştiut să adune în jurul său şi să eleveze o pleiadă de membri ai generaţiei de aur interbelice a literaturii şi gândirii româneşti ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran,Vasile Moisescu,

Cea mai stralucita generatie intelectuala romaneasca care prin cei 3 reprezentanti: Eliade, Cioran, Ionescu au lasat o urma ferma in cultura mondiala. Este totodata si generatia cea mai controversata. Faptul acesta tine probabil de o ciudatenie a destinului cultural romanesc, una care face ca nimic sa nu poata fi dus la capat, adica totul sa fie lasat undeva la mijloc, sa ramana neterminat. Faptul acesta a fost intuit de Emil Cioran, Constantin Noica („N-a fost sa fie”) . Titu Maiorescu s-a risipit din prea multa inzestrare, nefiind un mare filosof ci doar un mare profesor de filosofie. Filosofii de catedra in generatile urmatoare (discipolii sai); Motru, Petrovici se iau prea in serios si raman intre cartile lor iar generatia urmatoare, cea criterionista si-a umbrit realizarile adandonandu-se unor fantasme politice pentru care sunt acuzati si dupa moarte.
Cioran, Eliade si Ionescu au infiintat societatea „Criterion” in 1932. S-a spus ca o frapanta in aceasta generatie a fost un „somnambulism intelectual” adica o suspendare a luciditatii si spiritului critic. Se aflau intr-o conditie interesanta si propice. Nu aveau o traditie importanta in spate dar aveau „totul inainte”
Se simteau o generatie aleasa si cu o misiune spirituala, aceea de a reconstrui in spirit Romania, asa cum generatia anterioara facuse Unirea. In somnambulismul lor ei au avut viziunea unor lucruri extraordinare care mai tarziu se vor impune in cultura occidentala.
– studierea profesionista a traditilor extraeuropene, extracrestine cum ar fi ale alchimiei, budismului, practicilor yoga si in general a civilizatilor si religilor orientului (cazul lui Eliade)
– estetica filosofico-literara si cultul frgmentului (Emil Cioran)
– absurdul lumii si inconstienta ultima a lucrurilor (Eugen Ionescu) care s-a remarcat prin piesele sale de teatru, a ajuns in Academia Franceza.
In somnambulismul lor intelectual, reprezentantii acestei generatii erau ludici, teribilisti, deliranti, putin le pasa de constructia discursului lor, de bunul simt literar, totul era pentru ei sa atraga atentia, sa experimenteze o stare mai mult sau mai putin exploziva.
Aceasta trasatura se pare ca i-a apropiat pe criterionisti de Legionari si a facut posibila colaboarea lor cu acestia. Vina lor era faptul  de a fi pus intre paranteze realitatea cotidiana si de a se fi lasat in abstractii creind astfel o alta realitate. La multi dintre ei confuzia politicului cu mitul, ori cu religiosul a fost ca o axioma.

Este considerat de Nicolae Baltazar  ca fiind cel de-al doilea mare ganditor al modernitatii noastre. S-a nascut la Butoiesti in Oltenia, tatal sau a fost secretarul lui Poteca Augustin (primul profesor de filosofie). A urmat Universitatea din Bucuresti cu licenta in drept si filosofie. Urmeaza la Paris cursuri de psihologie si la Leipzig isi ia doctoratul in filosofie cu o lucrare asupra teoriei lui Kant asupra cauzalitatii in natura. Se intoarce in tara ca avocat apoi va fi bibliotecar la Fundatia Universitara Carol I. In 1897 este numit conferentiar de istoria filosofiei antice si de estetica dar a predat si cursuri de logica si psihologie. Cursurile de psihologie si activitatile de laborator au facut epoca. In anul 1900 a editat „Noua revista romana”. In 1897 sub conducerea sa a aparut prima revista de filosofie din Romania „Studii filosofice” in care pana in 1907 a publicat numai lucrarile sale
In 1919- 1928 Radulescu Motru  ae ditat revista Ideea Europeana care continua „Noua revista romana”. Tot el a pornit si revista „Tratat de philosophie”. A fost acceptat in Academia Romana unde a fost presedinte timp de 2 ani. Pentru Calinescu primul sistem de filosofie a fost cel al lui Blaga, pentru Vianu primul sistem filosofic a fost cel al lui Motru. In anii ’40 intre Blaga si Radulescu Motru s-a iscat o puternica polemica. Vocatia lui Motru a foast aceea de metafizician cu care incepe si sistemul sau. Pentru el metafizica e conceputa ca stiinta al carui scop este elaborarea celro mai complexe si mai relative cunostinte. Chiar prin scopul si materia ei, metafizica este si altceva decat stiinta. Motru: ” este expresia omului de universal, de absolut, generala, de necesitate a constiintei omenesti”. „metafizica este gestul supremului interes omenesc care da valoare lucrurilor. Metafizica explica efortul de sinteza, de depasire a stiintelor si de cuprindere a vietii si a lucrurilor in manifestarile lor esentiale. Metafizica nu se identifica nici cu religia nici cu arta desi scopul lor este exprimarea absolutului. Deosebirea dintre ele provine din natura mijloacelor  proprii de cercetare al absolutului: religia si arta fac apel la logica sentimentului iar metafizica face apel la rationament. Absolutul metafizic desi depaseste stiintele particulare se exprima pe intinsul acestora pe cand filosofia adipta metodele experimentale. Idealul metafizicii spre deosebire de cel al artei si religiei deriva din experienta si mizeaza, asteapta verificarile experimentale. Unitatea de scop nu implica identitatea de mijloace si de explicatie si verifica necesitatea fiecaruia  in parte adica metafizica nu anuleaza religia si arta si nici acestea nu resping metafizicul

Vasile Conta se distinge de conceptile care se situeaza la sfarsitul secolului XIX pentru care metafizica este fie stiinta darului nostru fie o poezie a notiunii sau poezie a idealului. Pentru Conta metafizica este cunostinta. Ea este cunostinta si cvasicunostinta, unificare generala de cunoastere…. In viziunea sa, metafizica trebuie sa se ocupe cu examinarea validitatii cunostintelor noastre din punct de vedere al adevarului si al conformitatilor cu ralitatea si determina si explicarea caracterului comun: cum sa fie substanta, cauza, forma…
Conta nu si-a dus la bun sfarsit sistemul dar planul sau de lucru era unitar pentru aspiratile sale fara echivalent pana atunci. Potrivit lui, piramida cunostintelor se compune din cunostinte propriuzise si cvasicunostinte. Primele sunt acidentale  si instabile, formate din inchipuiri si formatiuni imaginare. Cunostintele sunt propriu-zise, stiintifice si alcatuiesc miezul piramidei. Cvasicunostintele seamana cu atmosfera Pamantului adica sfera pe care imaginatia o poate umple cu creatile sale. Aceste cunoasteri, ca sfere distincte, desi suprapuse compun sfera stiintelor metafizice.

Teoria ondulatiunii universale

Potrivit lui Vasile Conta legea ondulatiunii universale reprezinta notiunile de baza ale sistemului sau metafizic. Conta clasifica prin aceasta teorie formele materiei in 2: evolutive (animale, plante) si neevolutive (miscarile valurilor, zidirea unei case). Formele evolutive parcurg o cale care poate fi comparata cu un semicerc avand a curba suitoare. Fiecare unda contine alte unde secundare care sunt tot atatea trepte pe curbele ei si fiecare unda este continuta de o unda mai mare: unda vietii organice- viata organica a aparut din cea anorganica pe parcursul a miloane de ani, apoi au aprut diferite specii de plante si animale. La un moment dat viata organica ajunge la maxima evolutie si dezvoltare. la punctul culminant dupa care parcurge curba coboratoare in sens invers si analog celei suitoare pana va disparea complet. Pe parcursul undei sale viata organica imbraca numeroase forme evolutive de al doilea grad rezultate de plante si animale ce constituie la randul lor unde. La randul ei, unda omenirii se compune din undele razelor umane care au ca unde secundare din diferite notiuni, pe de o parte unda vietii organice este o treapta in evoputia Pamantului. Unda Pamantului e unda secundara a Sistemului Solar, procesul acesta continua la nesfarsit. Formele evolutive se impart in 2 clase: individuale si partitive. Individuale sunt elementele oganice: plantele, animalele, specile…
Unda partitiva reprezinta evolutia unor parti, undlee ideilor, astfel fiecre adevar si idee are unda sa iar evolutia lor urmeaza legea ondulatiunii universale, ideile ca orice lucru se nasc, cresc si se raspandesc pana la un punct maxim apoi descresc si dispar. Intre mersul omenirii si mersul ideilor exista o stransa legatura.

Teoria fatalismului

Prin aceasta teorie Conta demonstreaza faptul ca toate fenomenele fizice, fiziologice, psihice, sociale sunt guvernate de legi fixe, exacte, naturale, necesare si neinfluentabilede ointa omului, sunt supranaturale numite legi fatale: „De aici decurge faptul ca libertatea omului este o iluzie caci determinarea este un efect necesar al motivelor. Acestea sunt efecte ale organizarii corporale si ale influentelor obiectelor externe”. Respingand libertatea Conta incearca sa salveze responsabilitatea omului prin introducerea unor limite intre faptele  constiente si cele inconstiente. Omul este responsabil de faptele sale constiente chiar daca nu este liber cand le savarseste.

S-a nascut la Craiova. Face liceul la Brasov si il termina la Viena in 1858. Graba pe care o manifestă în obţinerea diplomelor universitare (după numai un an de studii la Berlin obţine la Giessen doctoratul „magna cum laude“( iunie 1859 cu lucrarea filosofica „Relatia”) după încă un an, licenţa în litere şi filosofie la Sorbona şi, după încă un an de studii universitare la Paris, licenţa în drept) nu afectează seriozitatea pregătirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu se instaurează acum.
Publica lucrarea „Ceva filosofie pe intelesul tuturor”. Revine in tara dar nu este primit in invatamant ci in magistratura. Pleaca la Iasi la Liceul internat unde ajunge director. Aici isi incepe stralucitoarea cariera didactica si culturala. Deschide o Univeristate la Iasi (1961) apoi primeste si un curs de filosofie, infiknteaza societatea culturala „Junimea” si coate revista „Convorbiri literale” care va avea rol important. Intra in viata politica fiind deputat si chiar ministru. In 1861 este suspendat din invatamant si va practica magistratura pana in 1884 cand revine la Universitatea din Bucuresti” ca profesor de logica si istoria filosofiei contemporane. Se va pensiona in 1909 si moare in 1917.

Dimitrie Cantemir era stiutor de limba latina dar de formatie culturala preponderent greaca si neo-greaca. Samuil Micu vine dinspre vest (catolicism) cu componenta latina.
Lucian Blaga il considera le Samuil Micu „un spirit cu adevarat universal”, „intaiul mare sciitor roman din Transilvania” si  „cel mai harnic talmacitor pe care l-a cunoscut literatura noastra”
A tradus un manual de filosofie din limba latina al unui discipol al lui Leibniz. Manualaul era o expresie impersonala a unor discipline precul logica, metafizica, filosofia morala si metafizica.
Lucrari: Loghica- scoasa la Buda
            Legile firei si Itica (Filosofia cea lucratoare) la Sibiu
Partea I cuprindea invatarea metafizicii si a filosofiei ce-i lucratoare. Partea a II-a cuprindea Etica sau invatarea obiceiurilor si invatarea politiceasca.
Pentru Samuil Micu filosofia era teoretica si practica. Teoretice- privitoare cu mintea, iar invataturile care dau porunci cum sa-si indrepte omul faptele, obiceiurile si moralele sale, filosofie practica adeca lucratoare.
Filosofia teoretica se imparte in 2:
– filosofia cea fireasca (fizica) care talmacea in cuvinte trupurile celor firesti
– metafizica care talmaceste ideile si cele ce cu mintea se socotesc si adevarurile de preste tot
Filosofia practica sau cea lucratoare cuprinde filosofia practica cea peste tot sau indeobste apoi dreptul firei, cum sa ne indreptam faptele si legile dreptatii.

Itica- legile cuvintei

Politica- legile omeniei sau cum sa-si indrepte omul viata spre fericirea cea adevarata. Ideea este inchipuirea in minte a unui lucru. Ideile chiar si luminate sunt semenele ideilor. Adevarul este metafizicesc, elicesc si logicesc; una este experienta alt e sa faci experimenturi.
Ontologhia era „stiinta insului peste tot sau incat este ins adica ce este? Ceea ce grecii zic on latinii zic ens, noi am putea spune „ce este” sau „ins” care vine de la ensul latinesc.
Ins este fiinta iar nefiinta este „neinsul”. In acelasi timp el spune ca insul trebuie sa aiba fiinta sa. Dupa Parmenide  insul trebuie sa fie si nu poate sa nu fie. Folosim si estere spunand ca lucrurl este (estere= afi)
Estere ar fi existenta. Pentru spatiu foloseste cuvantul „spatio”.
Exegetii de astazi apreciaza activitatea de traducatoar a lui Samuil Micu ca fiind deosebit de importanta pentru crearea filosofieie romanesti.
Micu a fost urmat de catre Eufrosim Poteca (1775- 1858) cu cartea „Elementul de metafizica” si de Ieftimie Murgu (1805 -1870) care traduce lucrarea Philosophia precum si o scurta Istorie literara a filosofiei de la cei vechi pana la Kant cu critica socotintei curate. El spune printre primii  meta-ta- fizica. El spune ca la inceput acest nume s-a dat tuturor cartilor lui Aristotel puse in urma fizicii ca apoi sa semnifice „cunostinta cunostintelor despre doncolo de natura”

Caracterul universal- apartine lumii omului asigurandui accesul la lumea culturii si incepe prin invatarea , care este inascuta.
Variabilitatea- flexibilitatea limbajului posibilitatea de a exprima aceasi realitate prin mai multi termeni.
Evolutia limbajului prin rapoarte la contexte. Acesta reflecta faptul ca omul este o fiinta adptative gatie acestor performante. Limbajul este universal pentru ca fiecare lucru are un nume, poate fi numit. Limbajul poate imbraca forme diferite.Limbajul nu este o creatie artificiala a mintii ci este produsul relatilor dintre om si lume. limbajul ne permite identificarea legaturilor cu suportul biologic- dezvaluie legatura stransa intre disfunctile creierului si activitatea specifica mintii (limbajul)

 Concepte ca simboluri si instrumente. Imanuel Kant

Intelectul nu-si extrage legile din natura ci el prescrie legile naturii pentru ca lumea pe care o cunoastem cu ordinea si legile ei este rezultatul activitatii mintii umane, de ordonare de catre subiect a obiectului cunoascut. Pune in valoare rolul activ al subiectului este marea cotitura coperniciana a lui Kant.

Pentru Cassirer acestea sunt cele mai importante caracteristici ale lumii umane. Intregul parcurs al naturii umane poate fi urmarit cu ajutorul simbolurilor. Stiinta permite o analiza comparativa intre om si celelalte vietuitoare. Pentru a-i determina specificul limbajului(aici este gasit specificul omului)
Definitia limbajului dupa Cassirer:
Limbajul nu este un amsamblu de elemente insemnate uniform ci un compus totalitate-unitate. Limbajul e o totalitate care contine elemente atat biologice cat si sistemice. De aceea este necesara stabilirea unei ordini a relatilor constitutive limbajului. Distingem staturi arhaice. niveluri bazate care sunt compuse din limbajul emotilor. Exista si o forma cu totul specifica, statul edificat de cuvant.

Cuvant. Statul cuvintelor

Omul nu ramane la faza incipienta a sunetelor, la primele staturi acumulate ci poate acumula expresii organizate propozitional si permit sa-si edifice un limbaj specific.
Si in limbajul foarte adevarat sunt prezente urmele limbajului irational. Gandurile nu sunt indiferente omului, le traieste, ii motiveaza, ii sustin vointa. In natura este prezenta mereu componenta emotiva, afectiva. Diferenta dintre limbajul discursiv si cel emotionalsepara omul de natura. Asigura trecerea de la subiectiv la obiectiv.
Cunoastrea este un concept strict antropologic. Insertia in cultura inseamna insusirea limbajului si a semnificatilor acestuia. Analiza logica a limbajului omenesc ne conduce la constatatrea ca acestuia ii este constitutic sistemul simbolic. Sistemul simbolic este principiu cu aplicabilitate universala. Cuvintele au devenit nu doar semne sau semnale ci si instrumente de gandire.

Simbolul- concept unificator.

A defini cultura reprezinta demersul de cautare a vocatiei omului ca fiinta care se proiecteaza in viitor. A defini cultura inseamna a cauta semnificatia omenescului. A defini cultura inseamna a cauta modul in care omul devine fiinta constienta de sine ce depaseste datul prin proiect, prin deschiderea catre viitor. Ca fiinta care se proiecteaza catre viitor e speranta edificarii unei lumi de permanente.
Prin cultura omul vizeaza o retea de fenomene care prin esenta lor se interpun intre el si natura. Comparand un mediu specific ce asigura umanizarea omului.
Conceptul de cultura este unul polisemic si extrem de dificil de definit.Platon in Republica  constata ca lumea omului este definita de lumea ideilor sale. Aceasta evolueaza pentru ca omul insusi este avid de cunoastere, aspira la adevar, la o cunoastere autentica. Cultura  nu se restrange doar la ordinul ce organizeaza viata individuala ci se ridica la spatiul limbajului sau insusitprin instructie si educatie. Grecii constata ca lumea omului se edifica specific printr-un efort dintre cele mai anevoioase care este piedica: educatia, modelarea. Educatia nu inseamna doar insusirea unor idei, ci formarea, modelarea personalitatii.
Idea de cultura evolueaza in istoria umana incat putem distinge in iluminismul si umanismul sec. XVII-XVIII ideea de cultura in sens etic.
Daca analizam definitile culturii vom constata accente puese fix pe aspectul intelectual, spiritual sau pe cel institutional, material. Definita culturii permite inlantuirea unor termeni referentiali:
natura
societatea
valoarea
personaliatea
Cultura presupune o anumita finalitate: personalitatea
Cultura se edifica ca un concept general ce cuprinde multitudinea infinitatilor umanului. Accentele pe care in anumite etape ale evolutiei acesteia sunt puse de om, de societatea sa.

Unul dintre cei mai influenti filosofi ai limbajului are o atitudine radicala fata de metafizica. Filosofia este redusa la rolul de teorie gramaticala.
Constitutie filosofica in vederea respingerii metafizicii:

1. Filosofia se compune din logica si metafizica (prioritara este logica)
2. Planul ontologic este redus la cel logic de catre Wittgenstein din perspectiva a 2 idei pozitiviste: 

Se aplica cunostintelor intrate in baza stiintelor si formulate de acestea. Esenta acestui principiu: nu este esentiala intrebarea „daca exista lucruri materiale date simturilor ci felul in care se formuleaza propozitile despre acestea. Conventile lingvistice sunt cele care trebuie analizate. Principiul ne indeamna sa plecam mereu de la dat care verifica propozitia. Realul pe care il descriu propozitile au semnificatie pentru ca se refera la dat.

Ce este datul?

Este continutul propozitilor noastre, al experientei. Dar constatam ca acest continut se leaga de idei si de teorii si totodata de simturi, de perceptie, de ideile conversate si transmise in timpul limgvistic

Cotitura lingvistica
Este fenomenul, miscarea in filosofie continuua cu privire la metafizica spre a orienta gandirea filosofica spre limbaj. Este o miscare despre metafizica pentru limbaj. Cotitura lingvistica pleaca de la problemele filosofice din secolul XX si-si pune amprenta asupra acestora. Se dezvolta cu deosebire in spatiul anglican. Problemele filosofice sunt problemele limbajului. Problemele moralei sunt inlocuite cu limbajul moralei.
Filosofia limbajului descrie centrul intereselor si este considerata ca fiind domeniu privilegiat.
Cauza: nemultumirile fata de metafizica (in deosebire de excesele acesteia)
Solutia: in interiorul miscarii lingvistice se contureaza orientari dupa locul oferit limbajului

Etimologic „pozitio” provine din stiinta si priveste atitudinea de incredere in metoda si rezultatele stiintelor experimentale- filosofia ce privilegiaza cunoasterea stiintifica si combate metafizica

Dupa A. Comte umanitaea evolueaza in etape de la faza teologica-metafizica- stiintifica (proprie modernitatii). Aceasta va inlocui explicatile teologice si metafizice. renunta la intrebarea De ce? in favoarea lui Cum?
Se orienteaza spre formularea legilor naturii desprinzand cu ajutorul metodelor de observare, de cercetare, de experiment, relatile constante dintre lucruri si le descrie.
Cercul de la Varna- reprezentanti: Wittgenstein, Frege, Popper, Carnap


Acesta scoala:

1. Compune un proiect intemeiat pe studiul stintelor in vederea intemeierii unei stiinte a carui limbaj sa fie reductibil in intregime la datele de observare si experimentale.
2. Denunta in cadrul metafizicii tot ceea ce este numit propozitii lipsite de semnificatie externa cat nu pot fi verificate experimental (fiinta, infinitul, materia)
3. Filosofia analitica este curentul dezvoltat la inceputul secolului XX in tarile de limba engleza prin Russel, Whitehead